Despre poporul asistat

Doua clisee:

Cliseu 1: Nu am cu cine sa votez pentru ca toti sunt o apa si-un pamant – toti fura, sunt incompetenti, vor doar sa jefuiasca tara.
Cliseu 2: Romania este sortita esecului – de cand lumea si pamantul am fost calcati de toti pradatorii, din cauza asta nu am reusit niciodata sa iesim din mocirla si nici nu o sa o facem vreodata.

Generalizarea asta atat de facila e unul dintre pacatele primare la romani, ca sa citez titlul unui film care a facut ceva valuri in urrma cu cativa ani. Fiecare roman se simte nu doar indreptatit si ultra-calificat sa-si dea cu parerea despre orice, de la reteta bunicii pentru zacusca la fizica atomica, ci si emite verdicte cu o dexteritate demna de Cartea Recordurilor. Mostre gasesti cu usurinta peste tot: la piata cand cumperi rosii, la coada la posta, la birou cand discuti la o tigara. Era sa zic „la orice” – ma abtin.
Vine de la oameni de toate categoriile, de la colegul cu care porti o amicala discutie despre cine o sa castige cupa, sau de la vanzatoarea care iti confirma ca branza e „destul de dulce”.

„Politicienii sunt toti o apa si-un pamant. Ne fura in continuu de 20 de ani incoace si noi rabdam ca prostii.” Suna cunoscut, nu?
Cateva intrebari de bun-simt imi sar in minte: De ce ne place atat de mult sa ne vaitam? De ce ne complacem in a astepta sa se intample ceva? De ce adoram atat de tare starea emotionala negativa? De ce a fi impotriva e cool si nu invers? De ce trebuie sa tanjim la acel Cineva care sa produca schimbarea pe care o visam? De ce nu facem dracului ceva? Cat de mult timp va mai trece pana cand o sa realizam ca schimbarea catre starea aia zen care te-ar face sa fii fericit e in fiecare dintre noi?

Toate concluziile duc catre o singura cauza, dupa parerea mea: Omul Nou zamislit de comunism a creat poporul asistat. Poporul asistat se remarca prin cateva tare de care nu poate (nu vrea?) sa se desparta in ruptul capului, mici paradoxuri pur romanesti care ar putea sa faca obiectul oricarui studiu stiintific de psihologie:

- vrem in UE, dar noi nu vrem sa contribuim cu resurse la UE
- vrem in NATO, dar suntem teribil de revoltati daca trebuie sa mergem in misiuni in Irak si Afganistan
- ne plangem de pensiile mici si de sistemul de protectie sociala, dar nu avem nici o problema cu faptul ca sunt doar 4 milioane de romani care intretin celelalte 18 milioane, iar varsta medie de pensionare in Romania este de ~52 de ani, de departe cea mai scazuta din Europa (!)
- vrem respect de la cei din jur, dar nu stim sa spunem „multumesc” si sa zambim politicos
- vrem parcuri curate, dar nu stim sa curatam dupa proprii caini pe care ii plimbam prin parc
- vrem un mediu locuibil civilizat, insa nu ne intereseaza nimic de dincolo de usa apartamentului: scara blocului nu conteaza, spatiul verde din fata blocului la fel
- suntem total revoltati de „nebunii din trafic” cand suntem pietoni, dar repetam aceleasi comportamente cand suntem la volan, probabil pe principiul „la mine nu se pune”
- ne smiorcaim la televizor ca inundatia ne-a distrus gospodaria, dar asteptam jandarmii sa ne curete malul din casa (!)
- mergem la biserica sa ne spovedim, dar incepem sa gandim rau despre cineva cum am iesit pe poarta bisericii
- facem atac daca vreun strain indrazneste sa ne critice tara si raspundem imediat inveninat cautand cel putin un motiv pentru care tara lui sta mai prost, dar nu ridicam un pai sa pastram ce e frumos in propria tara, ba chiar contribuim la uratenia ei
- vrem democratie, dar nu vrem partide sau parlament, un despot luminat care tine locul oricarei institutii e suficient.

Si lista poate continua.
Dar ce anume a creat poporul asistat? Poate ca explicatia sta in cateva dintre „virtutile” adanc infipte in mintea omului nou in celebra epoca de aur si probabilele lor traduceri in tare actuale, pe care le intalnim zi de zi:

- primeaza valorile colectivitatii, iar individul nu are decat o varianta: sa se integreze in colectivitate si sa isi anuleze propria individualitate – tradus prin lipsa de initiativa si nevoia permanenta de asistenta („Cineva trebuie sa vina sa imi dea/faca”)
- proletariatul este clasa superioara a societatii, in rest le uram moarte intelectualilor (cel putin celor care nu slugaresc partidul) – tradus prin invidie, frustrare si ura fata de beneficiarii sistemului comunist
- nu trebuie sa faci ceva anume, daca esti destul de obedient si slugarnic vei avea un loc in raiul PCR – tradus prin nevoie de asistare, inactiune, dar si invidie si frustrare fata de cei activi
- fii 100% vigilent la cine nu e destul de iubitor de tovaras si de partid. Elementele contrare vointei populare trebuie date in vileag – tradus prin indiscretie, lipsa de bune maniere, invidie extrema, suspiciune si lipsa de incredere („Nenorocitii dracului, toti fura!”)
- intotdeauna salveaza aparentele si fii asa cum partidul vrea sa fii: cuminte, obedient si cu limba cat mai fina – traducere: ipocrizie crasa, lipsa de personalitate, lipsa propriilor pareri, de unde si incredibila putere de manipulare a mijloacelor media asupra maselor in Romania

Etc etc.

Parerea mea e ca cei 45 de ani de comunism au alterat iremediabil o serie de generatii prin scoaterea la suprafata si amplificarea a tot ce poate fi mai urat in personalitatea umana: invidia, lasitatea, lipsa de initiativa si de incredere in cei din jur si in fortele proprii, lipsa de buna credinta si de bun simt, ipocrizia si mojicia.
O buna parte dintre romani si-au furat caciula cu obstinatie in toata aceasta perioada si continua sa o faca si acum. Intrebarea care se pune este daca si cand se poate stopa influenta acelor generatii.