De ce romanii sunt de stanga

In majoritatea tarilor occidentale cu o traditie solida in multipartitism se intalneste o trasatura comuna atunci cand analizam orientarile doctrinare in functie de grupele de varsta ale populatiei. Anume, tinerii pana in 30 de ani sunt mai inclinati sa aleaga valorile stangii, fiind cei mai deschisi catre schimbare si totodata cel mai usor adaptabili la nou; pe masura ce inainteaza in varsta, occidentalii prefera valorile conservatoare si tind sa fie masa electorala de baza a dreptei doctrinare.

Daca stam sa analizam modul in care romanii se identifica cu o anumita doctrina, putem sa observam cu usurinta ca lucrurile stau tocmai invers comparativ cu ce se intampla in occident. Stanga se bazeaza puternic pe varsta a 3a, pe zona rurala, in general pe cei ce beneficiaza din plin de masurile de protectie sociala. Tinerii pana in 30-40 de ani, populatia activa si mai educata in general si intreprinzatorii tind sa aleaga constant dreapta, fie reprezentata de PNL sau PDL.

De unde aceasta „anomalie” tipica romaneasca? Vorbim de o afiliere pur doctrinara a fiecarei grupe de varsta sau de un contra-raspuns al generatiilor tinere la efectele Omului Nou creat de comunism in cei 45 de dominare autoritara? Tind sa optez pentru varianta a doua. Sa explic de ce.

Comunismul in Romania, asa cum multi experti au analizat, a constat in aproximativ 3 etape de evolutie:

1. Etapa epurarilor politice (1947-1964)
2. Etapa de oarecare acalmie si deschidere catre dialog cu Occidentul (1965-1970)
3. Etapa comunismului salbatic de tip stalinist (1971-1989)

De departe, etapa care a modificat substantial firava societate democratica moderna pe care perioada interbelica reusise sa o puna pe picioare in Romania a fost cea dintre 1947-1964. Asa cum toti stim, prima preocupare a regimului comunist in aceasta perioada a fost sa elimine toti potentialii adversari politici, toata elita ce fusese reperul moral al Romaniei democratice si, efectiv, toti cei ce puteau sa uneasca masele intr-o directie contrara regimului. Personalitati remarcabile precum Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Bratienii, Dumitru Mociornita si multi altii, au sfarsit in inchisorile politice comuniste sau la Canal, indurand groaznice repercursiuni doar pentru ca s-au impotrivit „macelului” moral al natiunii. Practic, cand in 1964 regimul comunist a eliberat detinutii politici si a aratat o fata ceva mai umana, intreaga elita romaneasca era decimata: aveam in fata o populatie dezorientata si dezradacinata de propriile repere morale, fara posibilitatea de a cunoaste adevarul, fara lideri autentici de urmat, intoxicata de aparatul de manipulare ce rulase non stop timp de 17 ani.

Se creease masa perfecta de manevra pentru a crea Omul Nou.
Care erau trasaturile ideale ale Omului Nou:
• Om al muncii, asa-zisele gulere albastre din ziua de astazi
• Membru si militant al PCR
• Iubitor de colectivism si vajnic luptator impotriva individualismului
• Aparator al doctrinei comuniste si bun influentator in comunitatea in care traieste.

Crearea si solidificarea acestei tipologii umane a presupus un imens efort de propaganda din partea conducatorilor comunisti ce a lovit si decimat in special ceea ce inainte de 1947 constituia paleta de valori firesti pe care orice individ si le asuma in mod natural:

• Sa nu fii invidios pe succesul altuia
• Sa fii harnic
• Sa fii curat la suflet
• Sa fii un bun crestin
• Sa iti doresti binele vecinului
• Sa ajuti comunitatea in care traiesti
• Sa respecti parerea altuia asa cum si parerea ta iti este respectata
• Sa oferi respect
• Sa fii manierat
Si lista poate continua.

Sistemul comunist si-a atins scopurile tocmai prin distrugerea sistematica a acestor valori de baza, scotand la suprafata tot ceea ce este mai dauntaor si gaunos in fiinta umana: dorinta de parvenire, lipsa de respect pentru munca cinstita, lipsa de incredere in fortele proprii, permanenta suspiciune asupra persoanelor din jur, lipsa de responsabilitate civica, starea constanta de inactiune, vulnerabilitatea extrema fata de factorii inconjuratori.

Si a mai scos ceva la suprafata: incredibila nevoie de asistenta.
Conform unui sondaj recent, romanul are nevoie de un lider autoritar care sa joace rol si de presedinte si de prim-ministru si de parlament si de instanta judecatoreasca. Toate la un loc, fara nici un fel de dubiu. Ce partide, ce parlament, ce institutii democratice?! Romanul are nevoie de un parinte binefacator, aspru cu infractorii dar atent cu supusii. Cineva capabil sa germanizeze tara „din condei”, dar si sa dea de mancare intregii natii.
Un fel de Mesia ce ia asupra sa toata responsabilitatea sociala indispensabila individului intr-un stat civilizat si ofera in schimb liniste si pace.

Cu alte cuvinte, intr-o majoritate covarsitoare romanul asteapta ca cineva sa ii rezolve propriile probleme si sa il ajute sa aiba succes in ceea ce isi propune. Sa il ghideze si ocroteasca de la primele etape ale vietii si pana dupa pensie. Sa il invete ce e rau si ce e bine, sa distinga albul de negru.
Ceea ce romanul trebuie sa ofere societatii in care traieste este ignorat sau pus pe plan secundar. Din nefericire, comunismul a reusit sa sadeasca in mintea catorva generatii un singur lucru: „...nu aveti nevoie sa luati initiativa, cineva face asta pentru voi. Nu va bateti capul cu decizii, noi stim ce e mai bine pentru voi. Tot ce trebuie sa faceti e sa mergeti linistiti in coloana.” (Acolo unde va directionam noi.)
Aceste generatii care, precum cainele lui Pavlov, au invatat pe de rost acest indemn sunt baza stangii in Romania, sau macar a celor ce sustin ca reprezinta stanga. Ei vor alege cu incapatanare pe acela capabil sa le transfere subliminal esenta mesajului de mai sus.
Or, pe de alta parte, eu cred ca generatiile tinere voteaza dreapta dintr-un singur mare motiv: dorinta de a se indeparta de trecut. Este intr-un fel votul alimentat de frustrarea tinerilor care denunta usurinta generatiilor anterioare de a fi renuntat la coloana vertebrala in anii comunismului si de a ajuta prin inactiune sau chiar implicare activa la propagarea lui pana la cote inimaginabile. Din dorinta de a denunta slabiciunea parintilor, docilitatea si obedienta lor, din convingerea ca lucrurile pot fi hotarate, in sfarsit, de catre cei activi.

„Don't ask what your country can do for you, but what you can do for your country!”, suna un celebru dicton rostit de J. F. Kennedy. Nu o sa ma apuc sa afirm ca asta este motivul pentru care SUA sunt puterea economica din ziua de astazi. Ar fi pueril si nesustinut de suficiente dovezi. Dar, cand este totusi vorba de unul dintre cei mai apreciati presedinti ai Statelor Unite, cu o larga sustinere populara chiar si in prezent, mai ca iti vine sa te gandesti la un anumit fel de a fi al americanului de rand. Unul care i-a dus acolo unde sunt astazi.